
Exact așa se simte o comunitate hrănitoare, ca în imaginea asta. Simți că cineva te ține de mână atunci când ai de traversat o apă învolburată, iar podul de sub picoarele tale pare că se mișcă în toate direcțiile.
Cred că uneori uităm cât de bine ne este împreună.🩷
Știam asta, am simțit dintotdeauna, dar în ultimul timp, mai exact din 2020, am realizat cât de valoros este să ne fim aproape.
Dacă mă vei pune să aleg între întâlniri online și offline, mereu voi alege offline…cu toate astea, o experiență începută anul trecut m-a făcut să scriu aceste rânduri – Mastermind-ul creat de Cristina Oțel. Sunt întâlniri online, pe zoom, într-un grup foarte restrâns, dar unde au loc conversații magice, iar când spun asta mă refer la conversații care vindecă sufletul.🌿
Partea frumoasă a tehnologiei este faptul că ne putem conecta de oriunde și asta ajută enorm să ne cunoaștem indiferent de colțul de lume în care ne aflăm.
Suntem diferite, dar cu toate astea poveștile noastre se aseamănă și se completează ca și cum ne-am ști de o viață.
Asta m-a impresionat la acest program (deși cuvântul nu-i descrie adevărata esență). Este o oportunitate de a vorbi despre of-urile din viața profesională și personală într-un spațiu ca o capsulă a timpului…unde nimic nu “trebuie”, nimic nu este greșit sau ciudat, nimeni nu judecă și nimic nu e “perfect”. Deși aș putea spune că totul e perfect exact așa cum este.
6 femei, 6 povești diferite, 6 povești care se armonizează.
Atunci când alegi un drum diferit profesional și vrei să faci lucruri care contează pentru tine ai nevoie de o comunitate, ai nevoie de acel mediu hrănitor care te ajută să crești, care te ajută să te ridici când ești jos (uneori jos se tot) și unde găsești o vorbă bună, poate chiar acele cuvinte de care aveai nevoie ca să mergi mai departe.
Adevărul este că nu ești sigura/singurul care trece prin asta, suntem noi diferiți din fericire, dar așa de multe lucruri ne unesc de fapt.
Puterea unei comunități stă în cuvinte care îmbrățișează, chipuri care nu judecă și ceva foarte valoros ce avem nevoie să învățăm pentru noi și pentru ceilalți: să ne dăm voie să ne bucurăm atât pentru reușitele noastre, cât și pentru reușitele celorlalți.
Nu este nicio competiție, deși știu că de multe ori așa pare și așa se simte, sunt doar multe convingeri preluate din mediul în care am trăit. Astăzi avem șansa să schimbăm lucrurile astea, avem de partea noastră ani de cercetare, tehnologie și cel mai important – dorința de a face o schimbare spre bine nostru comun.
Pentru o lume mai bună împreună!🩷
P.S.: dacă vrei să știi mai multe despre matermind-ul creat de Cristina Oțel – Soulful Business Accelerator (SBA) – AICI găsești mai multe detalii.
Pentru mine este una dintre cele mai frumoase experiențe din ultimul an și nu cred că îmi sunt suficiente cuvintele să descriu cât de mult mă ajută.