Cum ar suna această abordare?

Părinții tăi ”s-au lăudat” vreodată cu eșecurile tale?!

Tu, ca părinte, ”te-ai lăudat” cu notele acelea mai mici, cu zilele acelea de răzvrătire și frustrare?! Te-ai bucurat și de acele momente sau le-ai ascuns cât mai bine?

Viața este despre tot!

M-am tot întrebat de-a lungul timpului: de ce îmi este atât de frică de eșec, de ce mă compar la fiecare pas cu ceilalți, de ce caut validări în exterior… de ce îmi este la fel de teamă și de succes?

Da, ai ghicit, ajungem inevitabil în copilărie, la școală.

Iar tot ce urmează nu este o critică adusă la adresa acelui trecut în care s-a făcut tot ce s-a știut, ci un semnal că astăzi putem face lucrurile diferit.

Mă gândeam că niciodată nu i-am auzit pe părinți să le vorbească celorlalți despre eșecurile noastre școlare, iar dacă o făceau era sub formă de morală, ”să ne motiveze”.

Îmi amintesc perfect cum o notă mică era o adevărată catastrofă (în special la materiile ”importante”, la desen, muzică, religie, educație civică trebuia clar 10, iar dacă era mai puțin, ceva era în neregulă). Desigur, toată presiunea venea din sistemul educațional, poate dacă nu ar fi contat atât de mult media generală pentru admiterea la liceu, lucrurile ar fi stat diferit…

Deși am ajuns la liceu, iar aici media generală nu mai conta pentru facultate, dar obiceiul a fost învățat, trebuia să fii bun și foarte bun la toate materiile.

Am învățat că trebuie să fim perfecți (iar asta se traducea în note foarte bune). Ce ironie! Perfecți într-o lume strâmbă.

Și nu, lumea nu era și nu este strâmbă deloc, dar am făcut reguli, am construit sisteme, am pus etichete peste etichete și le-am fluturat agitat în ochii copiilor până au ajuns să creadă și ei:

1. Să creadă că nu sunt niciodată suficient de buni.

• ai luat 10, felicitări, acum continuă, nu te culca pe o ureche, mai ai de mâncat mămăligă până ajungi în x loc. Acest x loc arăta de cele mai multe ori precum orizontul mării, îl vedeai, dar părea imposibil de atins.
• sau: Bravo, meriți să ai timp liber, să primești, să te bucuri….eram definiți de rezultate și am învățat că ”avem dreptul” să ne bucurăm ”doar dacă”.

2. Să creadă că o notă mică este un eșec, o rușine și nu mai sunt demni de aprecierea celorlalți.

• ce o să spună lumea când o să audă că ai luat 4, că ai picat examenul, că ai rămas corigent, etc. M-ai făcut de râs, pentru cine muncesc, cum o să mai ieși în lume, nu meriți nimic, ai dat-o în bară…Intenția din spatele discursului era să te motiveze, ți-ai dat seama, nu?! :))

3. Să creadă că în orice moment altcineva le poate lua locul pentru că sunt mai buni.

• colegii ce note au luat?! X coleg învață, nu ca tine. X coleg cum poate și tu nu, înseamnă că atât poți tu, atât te duce capul… Și aici la fel, intenția era de a te motiva.

Știu, sună cam dur, ne strânge și ne doare, dar așa era gândirea atunci, oamenii aceștia chiar credeau că ne ajută, nu sunt de condamnat, dar ce facem astăzi?!

Copiii aceștia suntem noi, adulții de astăzi, care am ajuns să credem că nu suntem suficient de buni până nu avem o anume carieră cu un anume cont în bancă, un/o partener/ă ideal, casă, mașină, familie, copii, etc. Avem dreptul să ne bucurăm, să ne oferim timp și să ne iubim doar dacă avem cele de mai sus.

Suntem noi, cei care alergăm de dimineață până seară să mulțumim în stânga și dreapta, pe cam oricine, mai puțin pe noi.

Suntem noi, cei cărora ni se frâng sufletele dacă suntem respinși, dacă nu suntem promovați, lăudați. Suntem cei care credem că și iubirea este condiționată și trebuie să luptăm pentru ea, să nu cumva să ne fie luată de cineva ”mai bun ca noi”.

Ce facem astăzi?

Astăzi înțelegem și acceptăm acest trecut, știm că există loc pentru schimbare și acționăm în această direcție.

Astăzi știm că o greșeală este un semn că facem ceva, că punem încă o cărămidă la structura noastră pe care o numim simplu – viață.

Astăzi știm că cea mai importantă investiție suntem noi, că totul există deja, însă perspectiva noastră este nouă, unică, nu mai există nimeni care să fie 100% ca noi. Știm că suntem compleți și că este pierdere de timp să ne comparăm cu ceilalți.

Haideți să-i întrebăm astăzi pe copii: ce ai învățat din această experiență? Ce simți în legătură cu această notă/întâmplare? Unde ai nevoie de ajutor?

Ce spuneți ca pe acel perete cu diplome și medalii să punem și lucrările cu note ”mici”, momentele de cădere și frustrare, zilele în care spuneam că nimic nu iese și voiam să renunțăm?

Cum se simte această idee pe interior?

În final, un fragment din cartea Creatori în acțiune scrisă de Anca Ghinea:

–Te-ai întrebat vreodată cine ai mai fi TU, dacă ai fi fără frică? o întreabă tatăl.

–Aș fi…de-a dreptul fabuloasă! mărturisi JO.

–Și ce ar fi, dacă ai fi de acum, din fix acest moment, fabuloasă?

–Ah, e imposibil. Ar trebui chiar să mă plac pe mine!

–Și este chiar atât de greu, JO?

–Este Cel Mai Greu Lucru din Lume… Zi drept, tu te placi pe tine?

–Din ce în ce mai mult! Mai mult azi decât ieri, să știi. Am învățat să mă apreciez.

–Chiar și atunci când greșești?

–Atunci trebuie cel mai mult să mă iubesc pentru că am nevoie de mine…