În februarie 2021 îmi relansam provocarea de a învăța mai mult despre graphic design. Spun ”relansam” pentru că a mai fost o tentativă prin 2016, când am și făcut un curs de începători (Photoshop și Illustrator). Ce s-a întâmplat atunci? Mi-am abandonat visurile și pasiunile ca să fiu ”conform” așteptărilor și am găsit toate motivele ca să nu fac asta (de la faptul că e un job static, până la celebrul ”nu știu suficient ca să…”). Așa se face că timp de aproape 4 ani nu doar că nu am mai încercat, dar nici nu am mai deschis programele.

Cum nu prea cred că e doar o întâmplare, la începutul lui 2021, în plin proces de reorientare profesională, mi-am amintit de faptul că îmi cam plăcea să mă joc prin Illustrator, că Photoshop încă avea muulte secrete pentru mine, iar prin sertarele mele țin toată creativitatea care este foarte prezentă, deși refuz să văd asta.

Spun toate astea pentru mine, să-mi rămână aici peste timp, când voi reveni pe aici și o să recitesc aceste rânduri, dar și pentru tine, cel care citești și se prea poate să fi trăit astfel de experiențe sau să le trăiești chiar acum.

Cum este astăzi? Mă simt bine cu ce fac, învăț aproape în fiecare zi ceva nou, mă las inspirată de ce este în jurul meu și cu cât exersez și experimentez, cu atât se unesc piesele de puzzle, cu atât cresc eu și încrederea mea (care a fost trecută prin multe ”probe” de-a lungul timpului).

Mi-a fost teamă de tot necunoscutul ăsta, am trecut prin toate întrebările și stările de neîncredere și încă mai vin. Impostorul se ține scai, auto-sabotarea e și ea activată, dar nu rămân prea multe de făcut decât să continui.

Când mă uit la felul în care lucram acum 2 ani și cum făceam lucrurile, știu că am evoluat. A fost o evoluție lentă, mult prea lentă față de așteptările mele (nu sunt foarte sigură că sunt chiar ale mele, dar hai să spunem așa :)) ). Sunt mai sigură acum decât ieri, mai motivată și mă simt mai susținută de mine.

După un timp în care trebuie să reconfigurezi complet ”softul” numit minte – cu tiparele ei, standardele, așteptările și toate cele – simți că te eliberezi pe tine din ceva nu ți se potrivește, te strânge, nu-ți pune calitățile în evidență, dar e ”uniformă”, ai mai văzut, este peste tot și ți se pare că așa trebuie să arate.

E un drum pe care sunt și care are multe intersecții și direcții. Nu știu și poate nici nu trebuie să știu care e acel drum pentru mine, poate sunt mai multe și le parcurg în paralel, pe rând sau complet haoti. Cert este mă bucur de fiecare, dar acum știu tot mai mult ce îmi place și ce nu. Cine îmi place și cine nu. Limitele sunt atât de sănătoase, aproape nu ai cum să știi asta până nu simți pe pielea ta cât de bine îți fac.

În aceași notă: diversitatea este naturală, ceea ce știu sigur este că îmi plac artele vizuale, că mă preocupă anumite subiecte sociale și că am o curiozitate pe care o hrănesc constant, dar toate au ceva în comun – pe mine. De le mine pornește acțiunea, iar toate celelalte mă completează, mă dezvoltă și îmi pun în evidență calitățile înnăscute.

O să las mai jos ceva ce am citit recent și m-a pus tare pe gânduri:

P.S.: acest articol este scris din februarie, dar i-am amânat publicarea din toate motivele pământului. Asta face ”not good enough”, ”sindronul impostorului” și toate vocile din cap care îți spun vrute și nevrute…