
Da, totul are un început! 🙂
Chiar și atunci când o etapă se încheie, întotdeauna va fi precedată de nou, de speranță și plan.
Acum – Ianuarie, cel mai potrivit moment să povestim despre începuturi, visuri și planuri. Am scris acest titlu în urmă cu aproape 3 luni, știam că va fi un titlu perfect pentru primul articol publicat.. dar există perfect?
De fapt, în tot acest timp m-am întrebat dacă nu cumva este un clișeu(tiltlul articolului), dacă nu cumva este banal, și mi-am adresat acele întrebări (De ce? Când? Care este scopul? Va aduce valoare? Are sens pentru mine? Ce îmi doresc de la această experiență?). Iar acum nu, chiar nu aș putea motiva decizia de a scrie, nu știu dacă mi-am răspuns, dar un lucru este cert – pe măsură ce scriu fiecare cuvânt – îmi dau seama că este o experiență pe care mi-o doresc.
Tu, cel care citești, știi că niciodată nu ar trebui să-ți refuzi ideile, visurile, chiar și temerile? amânarea, sub orice formă, ridică și mai multe întrebări.
Am înțeles în timp că răspunsurile vin din acțiune, iar acțiunile sunt întotdeauna benefice. Unele te fac să înflorește, altele te storc de energie, iar multe altele te învață infinit. Am realizat că orice refuz îmi alimentează frustrarea, mai bine accept și mă întreb unde am greșit. Este oare greu să recunosc/ recunoaștem că am greșit? Desigur, dar cum altfel am putea evolua, cum?!
Aceste întrebări sunt pentru mine, poate și pentru tine, dar le scriu pentru că de-a lungul timpului am lăsat greșeala să domine și să diminueze entuziasmul. Uneori asculți prea multe păreri, alteori prea puține, în alte cazuri faci multe analize, iar în multe alte situații pui la îndoială încrederea în propria persoană. Uiți să te iubești!
Despre început sunt multe și în același timp.. puține de spus. Cred doar că fiecare zi este o șansă de a începe cu mai multă bucurie, de a ne oferi spațiu și libertate.
Mâine este abstract, cum ar fi să facem astăzi ceea ce ne dorim?! poate acesta este momentul potrivit să public primul articol, dar de acum 3 luni până în această secundă.. nu înseamnă că am învățat prea multe despre a scrie. De ce? doar mi-am imaginat cum va fi, am făcut ciorne de 3 rânduri și planuri în minte, am adunat noi experiențe și mi-am adresat aceleași întrebări.
Se dovedește că există perfecțiune în a greși, așa vom ști cum este mai bine, vom avea acele momente de ”aha” și vom zâmbi din senin când aflăm răspunsuri de mult timp căutate. 🙂
Spune-ți povestea zilei de astăzi! 🙂