Imaginează-ți pentru câteva clipe că te întâlnești cu tine – copil(la vârsta de 2-3 ani).

Cum ești, îți place de acest copil, ce i-ai spune? care este cel mai frumos aspect pe care îl observi? ce i-ai reproșa? Înainte de a te întoarce din imaginație, spune-i ceva, orice simți că vrei să știe.

”Dacă am așeza un copil de trei ani în mijlocul camerei și am începe să țipăm la el, spunându-i cât de prost este, criticându-l pentru că  nu face niciodată ceea ce trebuie, spunându-i că trebuie să facă cutare lucru, dar să nu facă cutare lucru, dacă îl tragem de urechi, arătându-i dezordinea pe care a lăsat-o, și dacă îi dăm câteva palme la fund, vom sfârși având un copil docil, așezat la colț și făcând tot ce îi spunem, dar cu ochii în lacrimi. Poate că el ne va asculta de acum înainte, dar noi nu îi vom putea cunoaște niciodată adevăratul potențial.

Dacă am lua același copil și dacă i-am spune cât de mult îl iubim, cât de mult ne pasă de el, cât de mult  ne place cum arată, cât de inteligent este, cât de bine se descurcă în tot ceea ce face, dacă i-am explica faptul că este normal să greșească, întrucât numai astfel poate învăța și dacă i-am spune că vom fi întotdeauna alături de el, indiferent ce ar face în viață, copilul va face dovada unui potențial care ne va uimi!

Fiecare dintre noi are în interior un copil de trei ani. Din păcate, noi ne petrecem majoritatea timpului țipând la el și criticându-l, după care ne mirăm că viața noastră nu merge așa cum trebuie.

Dacă ai avea un prieten care te-ar critica tot timpul, ți-ar plăcea să îl ai tot timpul în preajma ta?” (fragment din cartea Poți să-ți vindeci viața de Louise Hay)

În imaginea de sus sunt eu, un copil cu o copilărie fericită, presărată de rigiditatea mentalității comuniste, dar cu părinți care și-au dorit să se adapteze noilor reguli, să ofere libertate, dar să aibă și situația sub control. Au reușit!

Însă educația nu se termină acasă, aici doar începe, copilul de 3 ani crește și se întâlnește cu regulile ”vieții”, știe că trebuie să le respecte și se conformează.

Prețuirea de sine se învață, este alimentată de ceilalți.. sau nu. Copilul crește și începe să creadă în stereotipuri, în norme, în ”etichete”, apoi începe să se compare. Am trecut prin toate aceste etape, m-au descurajat și încurajat în același timp, am construit și am dărâmat în același timp.

Astăzi scriu povești despre ieri, pentru că astăzi am înțeles mai bine cine sunt eu, iar mâine voi înțelege și mai mult. Astăzi este ziua mea pentru că așa scrie și în buletin, dar ziua noastră este în fiecare zi. 🙂

Acum, dragă cititor, îți propun un nou joc – cadoul meu pentru tine: mergi așa cum ești în fața unei oglinzi… ce vezi acum? ce îți place? ce te deranjează?

Spune-ți ceva!

Mulțumesc! 🙂