A fost un an așa cum nu a mai fost și nu va mai fi!
2020 este anul în care nimic nu a mai semănat cu ceea ce știam, întreaga planetă ”a ieșit din zona de confort”.
Personal, l-aș asemăna cu o mare agitată. Am simțit că m-a ținut mai mult cu capul sub apă, apoi se mai liniștea să pot lua o gură de aer, uneori a mai ieșit și soarele, însă a făcut tot posibilul să păstreze ”misterul”.
Sună ca și cum a fost un an pe care aș vrea să-l uit? În niciun caz. Este anul pe care nu-l voi uita și nici nu-mi doresc acest lucru. Este anul care m-a adus mai aproape de mine. Anul în care am reușit să fac aproape tot ce spuneam că îmi doresc: să citesc mai mult, să stau mai mult cu iubitul meu, să pot găti ceea ce îmi face bine, să-mi pun planurile și visurile în ordine. Îi port o imensă recunoștință!

Într-adevăr, ca orice eveniment neașteptat, a venit și cu multe frustrări: m-am simțit deconectată de natură, de spațiu, dar mai ales de oamenii dragi, prieteni, de natura noastră umană, care vrem nu vrem să recunoaștem – depinde de conexiunea cu ceilalți.
Incertitudinea a fost cea care a amplificat totul. Cu fiecare zi, săptămână, lună, ne-am pus și mai multe întrebări, ne-am speriat și ne-am recăpătat speranța de fiecare dată. Ne-a demonstrat 2020 că ne putem adapta și aceasta este cea mai importantă opțiune.
Ce m-a învățat 2020:
- Mult trâmbițatul moment prezent, Aici și Acum, nu este doar o vorbă-n vânt, ci este vital pentru a trăi în pace și armonie cu tine și cu cei din jur.
- Natura: este cea mai mare bogăție a omenirii și singura noastră casă. Este cea de care ar trebui să avem grijă mai mult ca niciodată.
- Am prețuit cu mult mai mult fiecare ieșire în natură. Am observat detalii pe care le ignoram cu alte ocazii. Pot spune că anul acest am înțeles ce însemană să călătorești mai conștient. Încercasem și înainte, dar parcă ceva mă grăbea, era o presiune care mă făcea să trăiesc pe repede-înainte.
- Să văd partea bună a internetului. Chiar dacă îți poate ”fura” timpul foarte ușor, uneori fără să-ți dai seama, Internetul s-a dovedit un real ajutor pe timp de pandemie. Ne-a ajutat să lucrăm de acasă, să învățăm, să mutăm anumite servicii online, ne-a fost sprijin pentru a putea să o luăm de la capăt. A fost liantul dintre noi, oamenii, dintre case, orașe, țări și continente. Ne-a ajutat să nu ne mai simțim singuri.
- 2020 m-a învățat că pot socializa destul de bine și online. Am cunoscut o mulțime de oameni faini care fac lucruri extraordinare și care s-au întrecut pe sine în această perioadă, creând în continuare un spațiu de siguranță și susținere. Mulțumesc infinit fiecărei persoane cu care am vorbit și de la care am învățat orice, cât de mic!
- Am făcut multe cursuri online, iar unul dintre ele îmi este și foarte drag: NeuroMindfulness® Coach Certification – Practitioner Level. 🙂
- Nimic nu ne este garantat și ar fi bine să prețuim mai mult ceea ce avem, să fim recunoscători și, în același timp, să nu renunțăm la ceea ce ne dorim!
- Să-mi placă și zilele cu nori, ploaie sau ceață (deși iarna ni se mai face dor de soare dacă nu-l vedem multe zile :D).
- Că nu am nevoie de atât de multe lucruri pe cât vrea societatea de consum să cred. Putem cumpăra haine și de la designeri români (găsești pentru orice buget), dar mai ales încurajarea producătorilor locali în general (alimente, brutării artizanale, cosmetice, produse pentru casă, etc.). Avem mai multe opțiuni decât credem! 🙂
- Iubirea de Sine nu este opțională, un moft, un gest egoist sau o sintagmă care ”dă bine” în mesajele motivaționale-inspiraționale. Este celebrarea vieții!
Cine ar fi crezut că 2020 ne va aduce atât de multe lecții!
În ianuarie, când mi-am scris bilanțul personal pe 2019, spuneam despre acel an că: A fost un an bun, confortabil și am lăsat unele lucruri ”să mă conducă”. Nu a fost nici rău, nici bine, doar confortabil. 2019 a fost un an care s-a încheiat, de asemenea, cu multă Recunoștință, dar simțeam că ceva lipsește…
Atât mi-am notat pentru acest an: Pentru 2020 îmi doresc să fiu liniștită, prezentă, plină de iubire, CURAJ, putere de a decide mai mult pentru mine și de a asculta ceea ce contează!
În mod cert nu mă așteptam la toată această desfășurare de evenimente :D, însă un lucru este sigur: în 2020 am decis mai mult pentru mine, iar toată această ”mare agitată” m-a adus cu fiecare ”val” mai aproape de mine!
M-a invitat să-mi iau puterea înapoi!
Mulțumesc, 2020! 🙂