Dansul – un limbaj care se simte

Dansul este un mod creativ de a te simți, de a te exprima, de a te arăta, o formă de comunicare adusă la stadiul măiestriei. (Dansul și mișcarea)

A dansa = A fi.

Când vorbim despre dans, vorbim despre simțire, frumos, suflet, artă, viață și bucuria de a fi aici, acum, în acest corp lăsat să se miște atât de liber și armonios.

Dansul este pentru noi toți, nu dansăm doar pentru că suntem talentați să facem anumite mișcări, dansăm pentru că mișcarea face parte din noi. Este prima formă de manifestare a vieții. Mișcarea este viață și viața este mișcare.

Există într-adevăr anumite stiluri de dans și anumiți pași, însă dansul în sine, cel care presupune mișcarea corpului, este pentru noi toți.

Copiii fac mișcările intuitiv și fără să se analizeze, nu-și pun niciodată problema că nu vor arăta bine acele mișcări, pur și simplu se bucură de ceea ce corpul lor poate face.

Am descoperit dansul odată cu muzica. Am dansat mult prin casă și imitam ceea ce vedeam la anumite petreceri, televizor, iar la un moment dat, pe la vârsta de 8 ani, am mers cu o prietenă la cursurile ei de dans, am fost fascinată de cât de frumos se puteau mișca, iar când am ajuns acasă am încercat să reproduc ceea ce am văzut acolo.

Și nu, nu am mers la dansuri, dar am continuat să dansez foarte mult prin casă, imaginându-mi că port anumite rochii și sunt pe anumite scene. Da, imaginația copiilor este extrem de liberă și fără limitări.

Deloc întâmplător, anul trecut am început să merg la cursuri de dans. Acum este o pasiune care umple foarte frumos timpul liber.

Care este diferența dintre a dansa liber și a dansa anumite stiluri?

Ambele abordări au părți foarte frumoase. În dansul liber pur și simplu te miști cu totul și în toate felurile fără să ții cont de nimic. Ești pur și simplu și te eliberezi de emoțiile stagnate, te bucuri, plângi, sari, te așezi și trăiești prin fiecare mișcare, sunet și respirație.

Atunci când dansezi un anume stil (vals, tango, salsa, etc.) ești la fel de prezent, trăiești cu aceeași intensitate fiecare mișcare, sunet, respirație, dar te ghidezi după anumite reguli care creează acel stil de dans. În fond, orice stil de dans a fost creat de om, bazat pe ceea ce corpul poate face.

Dansurile standard te așează, ”impun” o anumită postură corpului și te disciplinează. Corpul tău creează artă în mișcare.

Așadar, ține doar de tine să alegi ceea ce ți se potrivește.

Partea frumoasă a dansului este aceea că oferă mai mult decât te aștepți. Te ajută să revii în propriul corp, să fii conștient de fiecare mișcare și să te bucuri atât de dansul în sine, cât și de muzică. Este o combinație de arte adunate într-un singur moment.

S-a dovedit că dansul poate fi folosit ca metodă de tratare a traumei și nu întâmplător, în funcție de muzică și ritm poți detensiona întregul corp, îl poți ”scutura” sau îl poți lăsa în fluiditate.

Sunt atât de multe lucruri frumoase de spus, însă vă propun să trecem de la teorie la practică. Să închidem telefonul, să dăm muzica tare și să dansăm exact așa cum simțim! Observă apoi ce s-a schimbat în interiorul tău, cum se simte corpul, cum îți este respirația?

Las 2 melodii foarte diferite ca ritm. Alege ce ai nevoie acum:

Să te eliberezi prin ritm alert: (5) MY POWER (Official Video) – YouTube

Să lași corpul să plutească: (5) Nessi Gomes – As You Will (Hine Ani) – YouTube

Mi-ar plăcea să-mi spui cum te-ai simțit fiind mai conștient de corp și mișcările lui! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s