24 februarie 2022 va rămâne în istorie și în amintirea noastră, a tuturor.

N-aș vrea să intru în detalii (timpul ne va răspunde, poate, la toate aceste întrebări) și nici să fie dramatic ce spun aici, scriu acest articol ca o pagină din jurnalul meu digital.

În primele zile a fost o tensiune pe care o simțeai în aer, toată lumea era într-un mare haos emoțional. Eu am trecut pe rând prin furie, dezgust, ură, frustrare, teamă, apoi m-am străduit să-mi amintesc că știu niște tehnici numai bune de a mă reechilibra (respirație, meditație, muzică și dans). Și mi-am amintit să nu mă mai păcălesc ca în pandemie. Am tăiat de pe listă știrile de la TV, iar pe social-media abia, abia m-am reglat.

Pe social-media m-a bucurat și emoționat organizarea oamenilor și sunt super recunoscătoare că știu niște oameni faini și că am avut răbdare să înțeleg ce și cum pot face, unde pot să ajut și mai ales cum.

M-a și supărat un pic faptul că tot am reușit cumva să ne găsim timp să ne dăm cu părerea despre ce fac oamenii bine și ce nu…dar acum, după aceste zile, îmi dau seama că teama ne face să acționăm total diferit, că nici noi nu ne mai recunoaștem. E nevoie de multă compasiune (nu milă), luat decizii în tihnă, fără grabă și exces de entuziasm, să lucrăm cu noi și să dăm noi timp celor care sunt ceva mai tenionați decât noi.

Gândul meu de final – îmi doresc să rămânem mereu la fel de uniți, să ne rugăm mereu pentru iubire și pace, să vrem să evoluăm și să ne întrebăm mereu: cu ce ajută acțiunea asta pe care o fac eu acum? Care e scopul?…dacă singura acțiune pe care o poți face acum e să ieși afară și să te deconectezi, e perfect.

Dacă am fost haotică se întâmplă pentru că situația încă e tensionată. Mare noroc că acest mărțișor ne-a pus zâmbete pe față. 🙂

Și pentru că mereu spun că scriu povești, eu cred tare, tare mult că binele triumfă mereu…așa cred și acum. 🙂

Hai să credem în iubire,

Gabriela